Alungat pe un drum al disperării se agaţă de chipul Laurei.
Când calea către Milă mi-e blocată
sunt alungat pe-un drum de disperare
de ochii-n care habar n-am cum oare
era tot ce-mi doream eu ca răsplată.
Doar cu suspin mi-e inima îmbuibată
şi sunt născut să plâng, aşa se pare:
şi totuşi plânsul în această stare
mai dulce-i decât crede lumea toată.
Şi doar de-un chip m-agăţ, dar cea lucrare
de Fidias, Zeuxis, nu-i făcută,
ci de-un maestru cu un har mai mare.
Numidia sau Sciţia nu m-ajută,
căci, nesătulă de-un exil ce doare,
mă va afla Invidia cea slută.
Notă: Fidias, sculptor grec (sec. V î.Hr.). Zeuxis, pictor grec (sec. V î. Hr.). Numidia şi Sciţia, regiuni în care Petrarca a fost exilat.
Traducere de Octavian Cocoş
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.